Neglijența
Definire concept
Prin neglijarea copilului/tânărului se înțelege omisiunea unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării unui copil/tânăr de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului/tânărului (frazarea exactă a legii 272/2004). Neglijarea apare atunci când involuntar părinții, sau persoanele în grija cărora te afli nu acordă îngrijirea, educația de care are nevoie tânărul și pun astfel în pericol dezvoltarea acestuia pe unul sau mai multe din planurile menționate anterior. Dacă omisiunea este voluntară atunci se încadrează la categoria rele tratamente.
Caracteristici concept
Neglijare fizică - Neglijența părinților sau a persoanelor care au în grijă copii/tineri de a le asigura acestora nevoia de somn, mâncarea sau băutura necesare, de a le asigura acestora îmbrăcămintea adecvată condițiilor meteorologice și respectiv a adăpostului pentru copil/tânăr, legarea și/sau închiderea lui într-o camera întunecoasă sau friguroasă, lăsarea acestuia nesupravegheat în casă sau pe stradă. Copiii sub 8 ani nu ar trebui lăsați nesupravegheați nici măcar în casă sau în curtea casei. Un caz particular este abandonul.
Abandonul - reprezintă fapta persoanei care are un copil în îngrijire de a lăsa un copil singur în circumstanțe în care copilul poate suferi daune serioase.
Neglijare medicală - este reprezentată de inacțiunea părinților sau a persoanelor care au în grijă copii, de a acorda tratamentul medical prescris, fără de care minorul ar putea suferi o deteriorare a stării sale de sănătate; Neglijența părinților sau a persoanelor care au în grijă copii de a-i duce la consultațiile doctorilor în cazul în care observă o deteriorare a stării de sănătate a acestuia și astfel se periclitează recuperarea abilităților copilului (de exemplu părintele refuză să fie îndrumat de către un specialist logoped );
Neglijare educațională - este legată de interzicerea sau ne-asigurarea posibilității unui copil de a merge la școală. Privarea la dreptul la joacă și la recreere este tot o neglijare educațională; Neglijarea educațională este pedepsită de Codul Penal conform cu art. 380 CP[21].
Neglijarea emoțională - apare, de exemplu, dacă persoana abuzatoare nu este receptivă la nevoile emoționale ale copilului, dacă nu îi acordă copilului în dificultate posibilitatea de a fi văzut de un psiholog, de un specialist logoped, etc.;
Expunerea la substanțe dăunătoare - Obligarea copilului să fumeze pasiv, prin neluarea măsurilor de prevenire a acestei situații; comportamentul adulților de a lăsa la îndemâna copiilor (chiar și supravegheat) substanțe psihotrope, alcool, substanțe otrăvitoare sau medicamente care ingerate pot să pună în pericol sănătatea copilului.
Expunerea la obiecte periculoase -Comportamentul adulților de a lăsa la îndemâna copilului (chiar și supravegheat) materiale inflamabile, obiecte tăioase sau foarte fierbinți, pungi de plastic sau jucării ce conțin componente periculoase (de exemplu copiilor sub 3 ani nu ar trebui să li se permită să se joace cu jucării compuse din elemente foarte mici care ar putea fi înghițite și ar putea astfel să provoace sufocarea minorilor);
Expunerea la cruzimi - Neluarea de către persoana care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului a precauțiilor necesare pentru prevenirea expunerii copilului la acțiuni, imagini statice sau în mișcare care reprezintă violențe extreme îndreptate asupra altor oameni sau animale inclusiv pornografie extremă.
Identificare
- prin observare
- prin sesizare
- prin confesiune
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| lipsa totală sau cantități neadecvate ale produselor alimentare în cadrul activităților | lipsa supravegherii în timpul activităților, lipsa echipamentelor de siguranță în timpul activităților | lipsa acordării îngrijirilor medicale |
Pași de urmat
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
timp pentru investigații - imediat Prima persoană care sesizează situația
Liderul/responsabilul SfH/coordonatorul activității/șeful CL, după caz
| timp pentru investigații 1-2 zile Prima persoană care sesizează situația
Responsabilul SfH local
| timp pentru investigații 3 - 10 zile Prima persoană care sesizează situația
Responsabilul SfH local
|
Proceduri utile / Documente necesare
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
|
|
|