Siguranța medicală
Definire concept
Siguranța medicală reprezintă ansamblul de măsuri luate de echipa de organizare a unui eveniment cercetășesc care privește asigurarea stării de sanatate a participanților pe întreaga desfășurare a evenimentului.
Caracteristici concept
Aspecte de urmărit:
- Prevenția și asigurarea campului
- Investigarea locului de desfășurare pentru identificarea și eliminarea eventualelor pericole
- Personal instruit în camp și instruirea de bază a liderilor
- Asigurări / autorizații / acorduri / informări
- Depozitare alimente
- Facilități / utilități
1. Analiza locului de desfășurare
Identificare
- prin observare
- prin sesizare
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| Iarba netunsă; Pietre de dimensiuni mari; Gunoi în cantitate mică; Semnal slab la telefon; Animale domestice in apropiere | Sezonul căpușelor; Acces dificil al autovehiculelor; Dificultăți de acces la apa potabilă; Acces dificil sau distanța mare până la un spital | Prezența animalelor sălbatice în apropiere(urși, lupi, vipere); Imposibilitatea de acces al autovehiculelor; Surse majore de poluare; Lipsa unei surse de apa potabilă |
Pași de urmat
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| Curățarea zonei cu ajutorul unei echipe de voluntari înainte de începerea evenimentului. Delimitarea zonei de desfășurare cu un gard de protecție. Asigurarea plantonului. | Dezinfecția zonei cu soluție anti-căpușe, avertizarea participanților de existența acestora. Găsirea unui vehicul ce poate parcurge drumul și în condiții dificile(noapte, ploaie) precum un automobil 4x4. Posibilitatea transportului și depozitării apei potabile de la sursă de apă | Găsirea unui alt loc de desfășurare al evenimentului |
Proceduri utile
Investigarea locului de desfășurare se va face cu consultarea responsabilului SfH ce va avea în vedere:
- Eventualele pericole la care se pot expune participanții sau echipa de organizare
- Soluții pentru înlăturarea acestor pericole
- Sursa de apa potabilă
- Sursa de aprovizionare cu alimente
- Modalitatea de depozitare în condiții optime a alimentelor (frigider, spații răcoroase, etc.)
- Surse de poluare (a aerului, a apei etc.)
- Autoritățile din zonă:
- ocolul silvic/pădurar în vederea informațiilor despre locuri de campare, lemne de foc sau pentru construcții, habitatul natural al zonei etc.
- salvamont în vederea comunicării traseelor urmate de participanți, informații despre condițiile meteo și dificultatea traseului etc.
- poliție, în cazul organizării unor momente ce implică prezența multor cercetași în comunitate, oprirea traficului etc.
- cea mai apropiată unitate sanitară: dispensar, cabinet de medicina de familie etc.
- cel mai apropiat spital, în vederea rezolvării situațiilor de urgență medicală, durata transportului cu mașina, timp până la sosirea ambulanței, etc.
2. Formarea echipei de prim-ajutor
Identificarea membrilor
- prin formular de înscriere
- prin headhunting
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
Necesități minime(camp local, activitate cu <50 participanți):
| Echipa minimă pentru un camp național:
| Echipa completă pentru un camp național:
|
Pași de urmat
Echipa de organizare va lansa un formular de înscriere și va desemna echipa de prim ajutor. Aceasta va avea în vedere:
- pregătirea medicală a celor înscriși;
- menționarea faptului că punctul de prim-ajutor necesită cel puțin o persoană prezentă în orice moment, deci aproximarea numărului de membri ai echipei în funcție de numărul de participanți și numărul de zile de desfășurare a evenimentului;
- va atenționa membrii echipei că trebuie să se supună acelorași reguli ca cercetașii din camp, chiar dacă nu sunt cercetași
Proceduri utile
Procedura de formare a echipei de prim-ajutor poate începe cu identificarea unui coordonator al echipei (de preferat medic) care poate recomanda alte persoane și, la nevoie, lansarea unui formular de înscriere pentru a acoperi necesarul.
3. Triajul participanților
Identificare
- prin formular adresat problemelor medicale ale participanților
- prin discuție cu liderul însoțitor
- prin discuții cu părinții/tutorii
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| -mici restricții în desfășurarea activităților (ex: capacitate de efort scăzută) -intoleranțe alimentare | -boli cronice care nu restricționează desfășurarea activităților fizice în siguranță -alergii | -boli cronice care nu permit desfășurarea activităților fizice în siguranță -boli în stadiu acut (febră, stare de rău, grețuri, vărsături etc.) -boli cronice care necesită tratament medical avansat |
Pași de urmat
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| -supravegherea victimei pe perioada activităților -atenție la ingredientele folosite în mâncare | -anunțarea coordonatorului de prim ajutor despre boala respectivă. -precauții pentru a evita contactul cu alergenii menționați | -modificarea activităților astfel încât să poată fi efectuate și de participantul respectiv sau existența unor activități alternative; - anunțarea responsabilului SfH Responsabilul sfH -contactarea părinților -discuția cu coordonatorul echipei de prim ajutor - întocmire raport |
Proceduri utile
Echipa de coordonare se asigură că participanții au următoarele
- acordul parental
- fișa medicală, adeverința medicală a participantului avizată de medic cu cel mult 3 zile înainte de începerea evenimentului
- alergii cunoscute
- intoleranțe alimentare
- boli cronice
- tratamente și modul lor de administrare
Acces la fișa medicală, adeverința medicală va avea doar liderul însoțitor și echipa de prim-ajutor, întrucât datele medicale au caracter personal. Acces la declarația pe propria răspundere a adultului va avea doar echipa de prim-ajutor.
4. Situații ce pot apărea în camp
a. Accidente
Identificare
- prin observare directă
- prin explicațiile victimei
- prin martori la accident
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| -vânătăi -zgârieturi -tăieturi de mici dimensiuni -arsuri minore | -căzături de la înălțime mică (<1m) -zgârieturi pe suprafețe mai mari -tăieturi mari | -căzături de la înălțime mare -leziuni amenințătoare de viață -corpi străini restanți -stop cardiorespirator |
Pași de urmat
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| -îngrijiri acordate de echipa de prim-ajutor | -evaluare inițială făcută de medicul din echipa de prim-ajutor - anunțarea responsabilului SfH -decizia de a trata victima în camp sau transportul ei la spital revine coordonatorului echipei Responsabilul SfH -Anunțarea părinților și menținerea comunicării permanente cu aceștia - întocmirea raportului | Prima persoană care sesizează -inițierea manevrelor de prim ajutor concomitent cu apelarea 112 -anunțarea responsabilului SfH și a echipei de prim ajutor/ medic Responsabilul SfH -anunțarea părinților sau a tutorelui legal și menținerea comunicării permanente cu aceștia -anchetare caz și întocmire raport |
Proceduri utile
În urma anchetei responsabilul SfH stabilește dacă cazul a fost un accident sau se încadrează într-unul din abuzurile de mai sus și se acționează conform procedurii aferente.
b. Toxiinfecții alimentare
Identificare
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| -participant ce a mâncat din mâncarea de acasă, păstrată în condiții improprii (în cort, în soare etc.) -expunerea unui număr mic (5%din participanți) la o sursă de apă/mâncare neverificată ce se dovedește a fi sursa toxiinfecției | -un număr mediu (15% din participanți) dezvoltă simptome de toxiinfecție alimentară (greață, vărsături, febră, scaune diareice) | -Mai mult de 15% din participanți în cadrul unui eveniment dezvoltă simptome de toxiinfecție alimentară (greață, vărsături, febră, scaune diareice) |
Pași de urmat
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| -evaluare și tratament administrat de către echipa de prim-ajutor -izolarea sursei toxiinfectiei (apa poluată, mâncare alterată) | -În acest caz, responsabilul SfH împreună cu coordonatorul campului și coordonatorul de prim ajutor investighează posibila contaminare a stocului de alimente al evenimentului respectiv sau a sursei de apă și iau măsurile necesare de înlăturare a posibilului contaminator. | -În acest caz, responsabilul SfH împreună cu coordonatorul campului și coordonatorul de prim ajutor investighează posibila contaminare a stocului de alimente al evenimentului respectiv sau a sursei de apă - anunță părinții/tutorii legali despre situație - după caz, anunță instituțiile competente - se poate lua decizia de închidere a campului |
Proceduri utile
- Verificarea zilnică a stocurilor de hrană și a condițiilor de depozitare!
- Toate persoanele implicate în prelucrarea alimentelor trebuie să se asigure de igiena personală a mâinilor și igiena alimentelor.
- În cazul în care există posibilitatea ca apa să fie contaminată, se poate înlocui sursa de apă cu varianta de comerț sau cu fierberea constantă a apei
- Alertarea autorităților cu privire la prezența unei surse de apa poluate declarată potabila (dacă este cazul)
- Contactarea celui mai apropiat spital în vederea indicațiilor cu privire la tratament (în cazul în care echipa de prim ajutor consideră că nu poate face față)
c. Boli infecto-contagioase
Identificare
- prin observare
- prin sesizare
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| -identificarea a 1-2 participanți cu febră, simptome respiratorii(tuse, strănut, nas înfundat) sau digestive (greață, vărsături, diaree), bube apărute pe corp sau alte semne de boală infecto-contagioasă | -identificarea unui număr de 7-10 cazuri de participanți cu febră, simptome respiratorii (tuse, strănut, nas înfundat) sau digestive (greață, vărsături, diaree), bube apărute pe corp sau alte semne de boală infecto-contagioasă | -identificarea a mai mult de 10 cazuri de participanți cu febră, simptome respiratorii (tuse, strănut, nas înfundat) sau digestive (greață, vărsături, diaree), bube apărute pe corp sau alte semne de boală infecto-contagioasă |
Pași de urmat
| Micro | Mediu | Macro |
|---|---|---|
| -izolarea participanților cu semne și simptome de boală infecto-contagioasă -dacă este posibil tratarea acestora (prezența unui medic în echipa de prim-ajutor) -anchetă epidemiologică: cu cine a intrat în contact participantul cu boala infecto-contagioasă? urmărirea contacților, eventual izolarea lor Responsabil SfH -raportarea cazului împreună cu echipa de prim ajutor | -izolarea participanților cu semne și simptome de boală infecto-contagioasă -dacă este posibil tratarea acestora (prezența unui medic în echipa de prim-ajutor) -anchetă epidemiologică: cu cine a intrat în contact participantul cu boala infecto-contagioasă? urmărirea contacților, eventual izolarea lor Responsabil SfH -anunță părinții/tutorii legali despre situație -dacă nu există posibilitatea de tratament în camp, participanții bolnavi vor fi trimiși într-o unitate sanitară -raportarea cazului împreună cu echipa de prim ajutor | -izolarea participanților cu semne și simptome de boală infecto-contagioasă -anchetă epidemiologică: cu cine a intrat în contact participantul cu boala infecto-contagioasă? -urmărirea contacților, eventual izolarea lor Coordonatorul campului/Coordonator prim ajutor/Responsabil SfH -se va lua în considere închiderea evenimentului -se anunță cel mai apropiat spital -anunță părinții/tutorii legali despre situație Responsabil SfH -raportarea cazului împreună cu echipa de prim ajutor |
Proceduri utile
În orice situație se izolează participanții cu semne și simptome de boală infecto-contagioasă, iar restul de participanți sunt permanent monitorizați de către echipa de prim ajutor.