V. Siguranța copilului, tânărului și adultului în evenimente

Educația în cadrul mișcării cercetașești trebuie să aibă loc într-un mediu cât mai sigur, din toate punctele de vedere, atât pentru beneficiari cât și pentru toți adulții implicații în programele organizației.

Tot ceea ce facem poate presupune riscuri, de aceea avem nevoie de planuri create în avans pentru toate aceste situații. Riscurile trebuie prevăzute și controlate atunci când apar pentru a minimiza posibilele injurii din timpul activităților, indiferent de tipul acestora.

Evaluarea riscurilor este despre identificarea punctelor sensibile din activitățile noastre. Programul pe care un lider sau voluntar adult îl stabilește pentru grupul de copii și tineri cu care lucrează are scopul de a facilita o dezvoltare armonioasă a acestora pe termen lung. Un anumit grad de risc există oriunde, dar trebuie minimizat astfel încât să nu ajungem la situații neprevăzute.

V.1 Prevenirea riscurilor în evenimente

1. Ne asigurăm că există un mediu sigur indiferent de eveniment

Un mediu sigur reprezintă un spațiu fizic sau virtual, în care participanții pot dezvolta un sentiment de protecție, în care se simt încrezători și își pot expune ideile, sunt acceptați și nu sunt judecați, în care lipsa discriminării tronează, în care există posibilitate de dezvoltare cu riscuri minime, în care există idei și credințe multiple care se dezbat și se argumentează constructiv. Un spațiu sigur este un spațiu în care se promovează un comportament pozitiv și în care există politici de prevenire și corectare a evenimentelor cu posibil impact negativ.

2. Poziția de încredere

Poziția de încredere este acel nivel la care ajunge o persoană cu un grad înalt de integritate de la care se așteaptă întotdeauna cel mai înalt standard posibil. Orice persoană care se află la nivelul poziției de încredere tratează copiii/tinerii/adulții cu demnitate și respect și se asigură că întotdeauna vor avea parte de un mediu sigur pentru ca aceștia să se dezvolte armonios. Este interzis a se folosi cineva de poziția de încredere pentru a se implica în relații inadecvate cu copiii/tinerii/ adulții cu care lucrează.

3. Managementul riscului

Riscul este un concept care exprimă posibilitatea unor evenimente negative şi ce impact au acestea. Managementul riscului este o utilizare sistematică a codurilor de procedură și a instrumentelor disponibile pentru identificarea riscurilor, analiza potentialelor efecte, evaluarea opțiunilor, implementarea de măsuri preventive și/sau reactive, supravegherea și revizuirea periodică, în mod eficient, a proceselor în cadrul unei activități, indiferent de tipul acesteia.

Când ne gândim la riscuri, cele mai importante lucruri care trebuie luate în considerare sunt probabilitatea ca acestea să apară și gravitatea consecințelor posibile în urma apariției acestora.

4. Raportarea cazurilor (Whistle blowing)

Vigilența pentru prevenirea problemelor face parte din cultura Organizației Naționale Cercetașii României. Dacă observați o posibilă conduită neetică sau ilegală, sunteți încurajați să raportați îngrijorările. Oamenii din structurile pentru protecția și siguranța copilului, tânărului și adultului în activitățile cercetașești sunt pregătiți să analizeze aceste informații, fără a lua în considerare identitatea sau poziția celui care a depus sesizarea.

5. Crearea unui spațiu pentru programul Listening Ear - Urechea care ascultă

Misiunea

Misiunea echipei de Listening Ear (Urechea care Ascultă) este de a oferi un mediu sigur, organizat, fără prejudecăți, care va asigura bunăstarea participanților. Acest mediu va facilita oportunitățile de identificare, procesare și transmiterea, după caz, a oricărei situații care este provocatoare pentru un participant pe parcursul evenimentului.

Obiectivul principal

Obiectivul echipei Listening Ear este de a promova o viață sănătoasă care cuprinde bunăstarea mentală, psihică și spirituală în cadrul activităților cercetașești.

Listening Ear va furniza un staff organizat, angajat și competent pentru a ghida și susține participantul în perioada în care acesta are necazuri sau probleme. Intenția acestui ghidaj și sprijin intenționează să vină în sprijinul participantului în cazul în care acesta are o problemă și nu să i se „rezolve” problema.

Echipa Listening Ear se va documenta despre toate întâlnirile importante din viața organizației pentru a facilita îndrumarea rezonabilă și consecventă, precum și pentru a extinde disponibilitatea, calitatea și eficacitatea serviciului Listening Ear.

Introducere

Listening Ear sunt ochii, urechile, picioarele ce deschid ușile programului pentru protecția copilului, tânărului și adultului. Echipa este prezentă să asculte. Ea este antrenată să recunoască problemele semnificative care cer mai multă expertiză.

Echipa Listening Ear este formată din lideri adulți care arată compasiune și înțeleg nevoia cuiva de a fi ascultat.

Echipa este prezentă acolo unde oamenii au oportunitatea de a intra într-un loc sigur unde să-și exprime nevoile și îngrijorările lor. Sarcina echipei Listening Ear este aceea de a determina, acolo unde situația cere, dacă cazul este unul important și trebuie trimis la alte persoane pregătite în domeniu.

V.2 Definirea standardului minim obligatoriu de siguranță pentru orice activitate cercetașească

1. Cerințe minime pentru activități

Orice activitate cercetașească trebuie să aibă în vedere nevoile grupului pentru a se putea desfășura în siguranță. Pentru organizarea acestora trebuie respectate standardele minime de siguranță impuse de tipul de activitate, de numărul de participanți și de ramurile de vârstă implicate.

Regulile generale care orientează organizarea activităților și evenimentelor cercetașești la nivel local și național sunt:

  • Pentru orice tip de activitate sunt stabilite responsabilități pentru toate aspectele referitoare la siguranță și securitate pentru perioada de dinaintea activității (pentru planificarea și evaluarea riscurilor), din timpul acesteia (pentru organizare și monitorizare) și pentru perioada imediat următoare (pentru evaluare și raportare);
  • Toți participanții sunt informați cu privire la regulile și procedurile de desfășurare a activităților sau evenimentelor, precum și la structurile la care pot apela pentru sprijin, în situații cu potențial problematic;

Centrele Locale (prin grija Consiliului Centrului Local și a liderilor de unitate) și organizatorii de evenimente, indiferent de situație, au obligația să se asigure că participanții la activități cercetașești și, în cazul minorilor, și părinții acestora, sunt informați, în timp util, cu privire la natura activității, intensitatea ei și nivelul minim de pregătire necesar pentru participare. Informarea trebuie să fie suficient de detaliată încât potențialii participanți (și, în cazul minorilor, părinții lor) să poată să își asume o decizie cu privire la participare care să ia în considerare și starea de sănătate fizică / mintală a participantului. Elementele minime specifice de informare sunt stabilite în Ghidul de proceduri.

Pentru cercetașii adulți, înscrierea la activitate include asumarea adultului că poate participa la activitatea respectivă.

Organizatorii de evenimente pot refuza participarea unor persoane la anumite acțiuni ale unui eveniment (sau, după caz, la întregul eveniment) în cazul în care propria lor evaluare a participantului este că nu îndeplinește criteriile minime anunțate pentru evenimentul respectiv.

Centrele Locale au obligația de a colecta și de a menține la zi informații relevante despre starea de sănătate a tuturor membrilor lor, cu scopul de a se putea pregăti în vederea evaluării și reducerii riscurilor referitoare la sănătate sau la alte aspecte conexe legate de sănătate. În îndeplinirea acestei obligații, Centrele Locale se bazează pe cercetași, pe părinții lor, în cazul minorilor, pe medici (în special medicii de familie) și pe orice alte persoane autorizate care contribuie la starea de sănătate a cercetașilor (psihoterapeuți, antrenori, șamd). Informațiile minime pe care Centrul Local trebuie să le aibă despre cercetași, indiferent de vârsta lor, sunt:

  • Informații despre afecțiuni pe care cercetașul le are care îi pot limita participarea la unele activități sau care implică riscuri și pregătiri suplimentare în contextul activităților cercetașești în natură - boli cronice, dizabilități;
  • Informații despre istoricul medical al cercetașului relevant pentru activități în colectivitate și în activități cercetașești: vaccinuri, accidentări recente, sensibilități;
  • Informații despre alergii și intoleranțe, împreună cu modul în care se manifestă alergiile respective în cazul cercetașului;
  • Informații cu privire la sănătatea mintală, incluzând tulburări de neurodezvoltare și / sau comportament;
  • Informații despre regimuri alimentare speciale, relevante din punct de vedere medical și despre tratamente pe care cercetașul le urmează.

La înscriere și apoi la începutul fiecărui an cercetașesc, Centrele Locale trebuie să colecteze de la membri (indiferent de vârstă) o adeverință de la medicul de familie prin care acesta confirmă faptul că cercetașii sunt apți pentru activități, dar și să (re)confirme cât mai multe informații din cele necesare Centrului Local. Adeverința eliberată de medicul de familie trebuie să fie cât mai detaliată din perspectiva tipului de efort și de activitate, pentru a permite apoi flexibilitate în deciziile de participare/ajustare a activităților în concordanță cu nevoile individuale ale cercetașilor.

Organizatorii de evenimente pot solicita informații și dovezi adiționale cu privire la starea de sănătate a participanților.

Accesul la informațiile privind starea de sănătate a cercetașilor este restricționat, ele fiind oferite exclusiv celor care au nevoie să le cunoască, doar pe perioada și doar la nivelul la care au nevoie să le cunoască. Decizia cu privire la acces este luată de organizatorul de eveniment sau de Consiliului Centrului Local, după caz. Gestiunea informațiilor medicale este detaliată în procedură.

În cazul în care apar schimbări semnificative în starea lor de sănătate, cercetașii (sau părinții lor, pentru minori) se obligă, prin semnarea adeziunii, să anunțe Centrul Local înainte de participarea la următoarea activitate.

2. Ce înseamnă echipament minim de siguranţă ?

În orice activitate trebuie să avem în vedere ce echipament este necesar. Siguranţa trebuie să fie pe primul loc. Echipamentul minim de siguranţă are rolul de a îl proteja și pe cel care îl poartă, dar şi pe ceilalți care participă la activități.

Acesta depinde de tipul de activitate, de ramura de vârstă și de nivelul la care se desfășoară activitatea și poate fi clasificat în echipament asigurat de către centrul local și în echipament individual.

Indiferent cine îl asigură, echipamentul trebuie ales pentru a asigura confortul și securitatea în timpul activităților și trebuie verificat înainte de folosire. Cercetașii trebuie instruiți în alegerea și utilizarea lui și trebuie supravegheați pentru evitarea posibilelor accidentări.

3. Cerințele minime individuale pentru participarea minorilor în activități

Pentru toți minorii (persoane sub 18 ani) care participă la activități cercetașești trebuie să existe acordul părinților sau al tutorelui. Acordul părinților se obține în baza informării cu privire la activitate (cel puțin așa cum e definită în V. 2. 1) și poate fi exprimat prin semnătură olografă, prin email sau prin intermediul unor unelte alte digitale, în condițiile descrise în procedură. În oricare situații, Centrul Local sau organizatorul evenimentului trebuie să poată verifica că acordul a fost dat,efectiv, de părinte și să poată demonstra ulterior că are acordul părinților pentru participarea minorului la activitatea în cauză.

La înscrierea în organizație și la intrarea într-o ramura de vârstă nouă, părinții/tutorii minorilor semnează un acord parental general prin care părintele alege, explicit, pentru care tipuri de activități își dă acordul implicit și pentru care dorește să îi fie cerut un acord separat, explicit. Obligația de informare cu privire la activitate (de la V. 2. 1) rămâne și în cazul oferirii acordului implicit. Întâlnirile periodice ale patrulei sau ale unității sunt întotdeauna incluse în acordul parental general și nu necesită acord parental explicit.

Organizatia Nationala Cercetasii României nu își asumă responsabilitatea pentru apariția unei boli care ar fi putut fi prevenită prin vaccinare din schema obligatorie din România și nu recomandă acceptarea copiilor nevaccinati în cadrul activităților cercetasesti.

În faza de pregătire a oricărei activități, organizatorii trebuie să se informeze cu privire la orice tratament medical pe care cercetașul minor trebuie să-l urmeze pe perioada activității. Este util să informăm adulții sau tutorii că nu se recomandă adăugarea de medicamente în trusele de prim-ajutor personale ale copiilor, nici măcar paracetamol sau aspirină.

V.3 Activități cercetașești speciale

Înainte de orice activitate care necesită experiență profesională trebuie să ne asigurăm că activitatea este facilitată de o persoană atestată/ autorizată.

Este necesară informarea beneficiarilor cu privire la participarea la activități a responsabilului Național/Regional sau Local pentru eventuale sesizări în privința încălcării conduitei.

V.4 Activități cercetașești internaționale

În cadrul activităților internaționale este necesar să fie cel puțin un responsabil SfH pentru maxim 50 de participanți.

Responsabilul SfH se ocupă de prevenirea comportamentelor inadecvate în cadrul contingentului:

  • orice formă de abuz
  • bullying
  • discriminare
  • diferențe culturale
  • alte forme de lipsă de respect

Responsabilul SfH monitorizează conduita participanților și a persoanelor implicate în organizarea și desfășurarea evenimentelor internaționale. Toate situațiile tratate vor fi trecute în Registrul de SfH întocmit pe durata evenimentelor internaționale. Se coordonează cu:

  • prim ajutor
  • managementul evenimentului internațional
  • șefii de subcamp
  • managementul contingentului național

Dacă există cazuri în cadrul contingentului, se aplică schema de raportare națională a cazurilor prezentă în politică, în completarea schemei stabilite de organizatorii evenimentului internațional.

Programul Listening Ear este aplicat în conformitate cu politica națională Safe from Harm și oferă suport contingentului internațional.